Ramai alaturi de noi

Crime

Gruparea Statul Islamic a preluat controlul asupra unui nou oraș din Irak

Gruparea jihadistă Statul Islamic a preluat controlul asupra orașului Al Baghdadi, situat în vestul Irakului, în apropierea bazei aeriene Al Assad unde se află 300 de soldați americani, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP.

„Apreciem că în acest moment (jihadiștii) dețin controlul asupra orașului Al Baghdadi”, a declarat contraamiralul John Kirby. Al Baghdadi era una din puținele localități din provincia Al Anbar aflate sub controlul guvernului.

Statul Islamic a făcut cunoscut vineri că a preluat controlul asupra unor zone întinse din Al Baghdadi, oraș construit pe Eufrat la nord-vest de Bagdad. Forțele irakiene de securitate au dezmințit însă, dând asigurări că cea mai mare parte din oraș se află sub controlul lor.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a refuzat să acorde o importanță deosebită cuceririi orașului.

„Este pentru prima dată în ultimele două luni, dacă nu a trecut mai mult timp, când ei reușesc să câștige ceva teren”, a afirmat contraamiralul.

„Continuăm să estimăm” că SI „se află în postură defensivă”, a adăugat el.

Baza aeriană Al Assad este situată în apropiere de Al Baghdadi și oferă adăpost celor 300 de soldați americani care antrenează forțele locale de securitate.

Anterior, Pentagonul și oficiali irakieni anunțaseră că vineri dimineață baza a fost atacată de un mic grup de luptători ai SI, care au fost respinși, mai scrie AFP.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Crime

Militanții Stat Islamic decapitează oameni de față cu copii!

Gruparea Stat Islamic a difuzat duminică o înregistrare video care descrie decapitarea mai multor bărbaţi şiiţi care au fost conduşi la locul execuţiei de adolescenţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de agenţia UPI, în pagina electronică.

OSDO susţine că a primit o copie a acestei înregistrări care a fost, de asemenea, postată pe reţelele de socializare. Imaginile prezintă mai mulţi minori înarmaţi, numiţi „Puii califatului”, care conduc nouă bărbaţi şiiţi îmbrăcaţi în uniforme portocalii pe un câmp din Hama, în Siria.

După ce se opresc, unul dintre băieţi înmânează cuţite unor militanţi SI mascaţi, care decapitează fiecare prizonier în parte.

Unul dintre militanţii prezenţi în înregistrarea video îi numeşte pe bărbaţi „necredincioşi spurcaţi” şi primite răzbunare pentru „ceea ce regimul a făcut în anii ’80 la Hama”, referitor la reprimarea brutală a revoltei Frăţiei Musulmane de către fostul preşedinte sirian Hafez al-Assad în februarie 1982.

Înregistrarea video a apărut la o săptămână după ce OSDO a anunţat că între începutul anului şi 23 martie, SI a recrutat 400 de copii care să facă parte din „Ashbal al-Khilafah” („Puii califatului”).

Folosind maşini, bani şi arme pentru a-i atrage, recrutorii SI trimit minori care să prospecteze taberele unde se predau principiile sharia şi tacticile militare. OSDO subliniază că „SI foloseşte copii pentru a lucra ca spioni şi agenţi pentru a strânge informaţii şi ca gardieni ai posturilor lor”.

Organizaţia a strâns dovezi despre şase membri SI minori care au fost ucişi în timpul unor lupte la Kobani împotriva forţelor kurde, în ianuarie.

De la declararea Califatului după pătrunderea în Irak din Siria anul trecut, gruparea SI a devenit cunoscută pentru decapitări publice şi alte execuţii brutale. OSDO estimează că în perioada 28 februarie – 28 martie, gruparea a executat 61 de persoane, inclusiv 36 de civili acuzaţi de „insultarea lui Allah, cooperarea cu forţele regimului, recrutarea de persoane pentru răpirea membrilor SI, homosexualitate şi spionaj”.

Citeste mai mult

Crime

Deținut găsit MORT, în celulă, în cel mai sigur penitenciar din țară

Un bărbat de 40 de ani, condamnat definitiv la 19 ani de închisoare pentru omor calificat, a murit în celula de detenţie, în urma unui stop cardiorespirator.

Luptă contra cronometru în Penitenciarul Galaţi pentru salvarea unui bărbat privat de libertate. Dimineaţă, la ora 03.00, mai mulţi deţinuţi au observat că un coleg de celulă se simte tot mai rău şi au alertat personalul medical al penitenciarului. Vorbim despre un bărbat în vârstă de 40 de ani, aflat în stop cardio-respirator.

În cel mai scurt timp au început manevrele de resuscitare şi s-a solicitat simultan, la 112, prezenţa unui echipaj SMURD care a continuat procedura de repunere în funcţiune a inimii bărbatului. A fost însă în zadar. După aproximativ o oră, medicii l-au declarat pe deţinut decedat, scrie adevarul.ro.

Citeste mai mult

Crime

Lege nouă În SUA: deținuții vor fi ÎMPUȘCAȚI la zid!

Utah a devenit luni primul stat american care a restabilit plutoanele de execuție pentru condamnații la moarte, în cazul în care nu este disponibilă injecția letală, relatează marți AFP.

Legislația, care a fost deja adoptată de Senatul acestui stat din sud-vestul SUA la începutul lunii martie, autorizează recurgerea la un pluton de execuție în cazul unui condamnat la moarte dacă substanțele care servesc la realizarea injecțiilor letale nu sunt disponibile, cum a fost recent cazul mai multor state americane.

Criticii proiectului de lege l-au numit ‘barbar’, însă un purtător de cuvânt al guvernatorului Gary Herbert a declarat că ‘cei care se opun acestui proiect de lege se opun de fapt pedepsei cu moartea’.

‘Regretăm faptul că o persoană care a comis o crimă deosebit de gravă merită pedeapsa cu moartea și am prefera să folosim ca metodă (de execuție) injecția letală atunci când este anunțată o astfel de sentință. Cu toate acestea, atunci când un tribunal ia această decizie și un judecător semnează un mandat de execuție, aplicarea unei decizii legale este obligația executivului’, a declarat purtătorul de cuvânt Marty Carpenter.

Statul Utah a eliminat în 2004 posibilitatea executării prin împușcare a unui condamnat la moarte.

Citeste mai mult
Reclama

Ultimele stiri

Recomandari

Economie6 luni inainte

Nu mai este loc de intors. Guvernul recunoaste datoria fata de angajatii Petrom, dar ofera doar 1% din actiuni la vanzare in loc de 8%

Guvernul Romaniei recunoaste decizia instantelor de a oferi 8% din actiunile Petrom spre fostii angajati, dar scoate doar 1% din...

Politica1 an inainte

Nicusor Dan vrea sa candideze pentru un nou mandat la Primaria Capitalei in 2024. Ce probleme sustine ca a rezolvat pentru bucuresteni

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că îşi doreşte să candideze pentru un nou mandat, însă recunoaşte că nu...

Actualitate1 an inainte

Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu, despre antiviralul Arbidol: Este inghitit in acest moment de o gramada de romani in speranta de a nu face COVID, in loc de a se vaccina

Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, fost președinte al Societății Române de Cardiologie, medic cardiolog, atenționează că medicamentele antivirale nu se iau ca...

Stirile Zilei1 an inainte

Liderii din G20 au ajuns la un acord pentru a limita incalzirea globala la 1,5 grade Celsius

Liderii politici care fac parte din G20 au ajuns duminică la un acord privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade...

Stirile Zilei1 an inainte

Bilant COVID Romania: 7.424 de noi cazuri si 427 de decese

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 7.424 de cazuri de COVID-19. De asemenea, au fost raportate...

Sport1 an inainte

Gheorghe Barbu, fost fotbalist cu peste 200 de prezente in Liga 1, a murit la 53 de ani

Cluburile Universitatea Cluj și Someșul Dej au anunțat duminică pe Facebook că fostul fotbalist Gheorghe Barbu a murit la doar...

Politica1 an inainte

Cristian Tudor Popescu, atac dur la presedinte: „Domnului Iohannis i se falfaie de popor, putin ii pasa ca mor 500 de oameni pe zi”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a criticat în stilul său caracteristic pe președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei emisiuni la Digi24....

Stirile Zilei1 an inainte

Valeriu Gheorghita: „Nu vom ajunge la 70% rata de vaccinare pana la sfarsitul anului, daca legea certificatului verde pica in parlament”

România nu va ajunge la o rată de vaccinare de 70% până la sfârșitul anului, în cazul în care legea...

stiri

Copyright © 2020 Snews.ro