Ramai alaturi de noi

Politica

Jurnalistul Oreste Teodorescu: Ce ar trebui sa stii despre progresism ca sa nu devii un idiot util al Revoluției permanente

Putina istorie nu strica dacă vrem sa înțelegem complexa scena geopolitică a momentului. Ne mira pe toți, mai ales pe cei proveniți din Estul năpăstuit de bolșevici, elanul neo-marxist care amenință cu pulverizarea, fundamentul iudeo/creștin al occidentului și mai ales radicalizarea stângii, proferata in nucleele universitare americane, care au înlocuit limbajul de lemn sovietic cu sterilul concept de “corectitudinea politică”, scrie jurnalistul Oreste Teodorescu, realizatorul „Jocuri de putere”, intr-o analiza pe pagina de Facebook.

Începând cu anii ‘20 ai secolului trecut, Trotsky a permis intelectualilor disidenți sa emigreze in occident, unde au fost primiți cu brațele deschise de intelectualii, pe care Lenin ii numea cinic: “idiotii utili ai Revoluției permanente”. Neînțelegând strategia specifica jucătorilor de șah, care gândesc victoria cu multe mutări inainte de implacabilul “mat”, progresiștii occidentali primesc din nou cu brațele deschise grupuri masive de intelectuali și filosofi comuniști refugiați din Germania hitlerista, începând cu 1934, găsindu-le loc de cinste in elita universitară! Au trecut multe decenii de atunci și din păcate nimeni nu a inteles la timp ca prin aceste decizii, au acceptat “calul troian al comunismului” care a sabotat de atunci, necontenit fundamentul lumii libere!

Intr-un interviu, acordat spotmedia.ro, dizidenta anti-comunista Ana Blandiana remarca: “Este clar că singurii intelectuali din lume care nu vor fi victime ale corectitudinii politice suntem noi, cei din fostele țări comuniste, pentru că am cunoscut cenzura.Corectitudinea politică este absolut similară cu cenzura interioară, adică tu însuți să te oprești din a spune, pentru că tot vei fi cenzurat. Asta era cea mai mare spaimă a mea, înainte. Fusesem în stare să inventez tot felul de mijloace de contracarat cenzura, dar de autocenzură îmi era frică, vedeam în jurul meu cum începe să fie aplicată, scriitorii nu mai scriau, pentru că știau că tot nu se publică.

Corectitudinea politică e un fel de a le spune oamenilor dinainte: ”Asta nu spuneți!”. Unul din marile mele șocuri a fost acum doi sau trei ani, când am citit pe Internet o listă de câteva pagini cu expresii pe care e bine să nu le folosești.”

Progresistul modern, nu își propune o reforma structurala a capitalismului neo-liberal, ci devine vârful de lance al extremei stângi cu adânci ramificații in doctrina sovietica a “omului nou”, dezrădăcinat de tradiție, religie, familie și conceptul fundamental al dreptului la proprietare și mai ales de exprimare a propriilor convingeri. Noi, care am trăit o parte semnificativă a vieților noastre in dictatura înțelegem destul de bine capcana răsturnării valorilor lumii vechi și aici vine ca o mănușa ananmneza societății post moderne făcută de Ana Blandiana: “ Ceea ce eu reproșez intelectualilor din Occident este faptul că nu există disidenți decât extrem de puțini și de neluați în seamă. În țările cu dictaturi au existat intelectuali care au intrat în închisoare. Acolo, când era vorba de viață și de moarte, au existat oameni care să spună Nu nebuniei, în timp ce în Occident nu există un Soljenițîn american, împotriva degradării tipului de societate liberă de acolo”.

Filosoful neo-marxist, Karl Popper a elaborat conceptul ingineriei sociale fragmentare, prin care curentele ultra progresiste sa modeleze vechea societate conservatoare, sa ducă tezele revoluției permanente gândite de sovietici, prin convulsii sociale, in epicentrul programelor de guvernare occidentale. La începutul secolului trecut, Marx și Engels propovăduiau îndemnul „de a zdrobi societatea cea crudă și nedreaptă”.

Îndemn „luminos” prin care săracii erau invitați să ruineze lumea bogaților, înlocuind-o in cele din urma cu socialismul garantat de stat.Acest lucru a fost pus in mișcare prin revoluția lui Lenin din 1917 și mai apoi după 1945 în țările pe care URSS-ul le-a ocupat cu ajutorul tancurilor sovietice și a marionetelor lui Stalin, în urma celui de-al doilea război mondial. Prima inginerie socială centralizată, comunismul a acaparat puterea in sistem, eliminând competiția ideologica și economică lăsând un singur jucător, partidul-stat sa conducă prin decrete destinele societății! In lumea geopolitică dominata de URSS, acest uluitor experiment social a continuat pana in anul de gratie 1989, când utopia marxist-leninistă a fost considerată un eșec politic al Estului.

Dar, așa cum principiile comunismului internaționalist s-au născut in Vest, la Frankfurt, Berlin, Geneva și chiar la Londra unde Marx și Engels erau inițiați in loja masonica Liga Drepților și exportata apoi in Rusia prin revoluția bolșevică, la fel se întâmpla și cu noua inginerie socială fragmentata care a generat progresismul, atât de drag intelectualilor și universitarilor occidentali. In cartea sa, „Mizeria istoricismului” publicată in 1957, Popper critica abordările VIZIONARE CENTRALISTE ale comunismului așa cum a fost el implementat spunând că încercarea de a prezice rezultatul viitor al unui experiment social e sortită eșecului, deoarece cursul istoriei umane este puternic influențat „de creșterea cunoașterii” și că nu putem rațional sau științific prezice creșterile viitoare ale cunoștințelor noastre științifice.

De aceea Popper, propune ca prin analogie cu rolul central al experimentelor fragmentare din științe, de tipul „observând, modelând și experimentând modelul”, singura formă de inginerie socială, care poate fi justificată „în mod rațional”, este „una care este la scară mică, la scară socială elementară”, și care poate fi modificată în mod continuu, „în lumina experienței acumulate”. Prin aceasta viziune, Popper recunoaște ca aparține inițiaților “revoluției permanente” și ca “ vom face progrese dacă și numai dacă, suntem pregătiți să învățăm din greșelile noastre: de a recunoaște erorile noastre și de a le utiliza în mod critic în loc de a persevera în ele dogmatic”.

Ingineria socială trebuie să fie Fragmentară, ne spune Popper ca și metodele științifice de tip „experiment-model-și-eroare”. Iar această abordare trebuie aplicată și în planificarea socială și politică. Scopul progresismului, ca substitut al comunismului este sa fragmenteze societatea de la o generatie la alta pana cand, copiii noștri, se vor trezi direct într-o lume noua, fără a-şi da seama, căci in viziunea lui Popper, Progresismul se construiește pas cu pas, zi de zi, ceas de ceas, chiar sub ochii noștri dar prin atâtea acțiuni mici şi fragmentare, încât să nu poată fi sesizat de oameni, ca un întreg sau ca o acțiune pe scară largă dirijată de cineva spre un Scop Final.

Ca și prima inginerie socială centralizată, numita marxism-comunism și experimentul progresist, numit de Popper inginerie socială fragmentară își definește fără echivoc inamicul ideologic: conservatorismul, care își extrage seva politica din gândirea filosofului Lucius Cary care postula: “Atunci când nu este necesar să schimbi ceva, este necesar să nu schimbi nimic”. Pentru conservatori e limpede ca ce a produs Civilizație, progres și prosperitate nu trebuie înlocuit! Baza este Tradiția cu cele trei coloane fundamentale: religia, cultura și dreptul la proprietate. Cel care a transformat aceasta filosofie politica in doctrina a fost Edmund Burke, politician din secolul 18 care s-a opus Revoluției Franceze, dar a susținut Revoluția Americană, este considerat unul dintre principalii teoreticieni ai conservatorismului britanic din anii 1790.

Pentru el este nevoie de o forță constantă, ce îndeplinește o funcție fără sfârșit de dezvoltare a unei societăți libere și corespunde unei necesități adânci și permanente a naturii umane însăși. Ca sa lămurim in cuvinte putine, marele conflict ideologic dintre conservatorism și progresism putem afirma ca ambele privesc lumea ca pe o eterna materie prima, primii afirma ca tradiția noastră iudeo-creștina, economia liberală și pluri-parlamentarismul clasic asigura prosperitatea și evoluția echitabila a societății, in schimb ce progresiștii considera profund nedreapta vechea societate, încât trebuie schimbată din temelii prin demolarea celor trei coloane și înlocuirea lor cu o filosofie politica globală a carei destinație finala este “o lume noua, liberă dogmatic și ideologic, unita de in singur element comun: evoluția! Deși exista doar trei mari curente politice in societățile moderne și anume: liberalismul, socialismul și conservatorismul, artizanii neo-marxiști ai prezentului își propun ca prin progresism sa le absoarbă neaintizandu-le și astfel sa poata proclama victoria Revoluției sociale.

Visul iluminist al omului nou, prinde contur in Bavaria in laboratoarele oculte ale lui Adam Weishaupt, este preluat de masonii Marx și Engels și transformat in motorul Revoluției Permanente de Lenin și Trotsky care îl definesc astfel: “Omul nou este un revoluționar aspru și auster care devine conștient de misiunea lui prin care își asuma cu tărie de nezdruncinat rolul de a înlătura Raul existent in lume, un erou al progresului, a cărei binemeritata odihna va veni doar arunci când Comunismul va guverna luminos și generos întreaga umanitate”.

După falimentul ideologic al comunismului statuat odată cu prăbușirea URSS-ului din 1990, conceptul “Revoluționarului neobosit” este înlocuit treptat cu profilul “Cetateanului vigilent”, iar marxism-leninismul face loc noului curent progresist. Pentru a înlătura definitiv lumea “cea veche și rea”, progresiștii împrumuta de la marxiști ideea fundamentala ca trebuie demolați pilonii de baza: creștinismul, moralitatea și tradiția. La congresul Comsomolui din 1919, Lenin afirmase: “Noi nu credem în moralitatea eternă şi considerăm perimate toate poveştile despre moralitate! Religia e opium pentru popor, tradiția o închipuire feudala retrograda!” Ciudat este ca fix același lucru îl postulează progresiștii care neagă familia tradiționala, religia și moralitatea iudeo-creștina.

Politica

Nicusor Dan vrea sa candideze pentru un nou mandat la Primaria Capitalei in 2024. Ce probleme sustine ca a rezolvat pentru bucuresteni

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că îşi doreşte să candideze pentru un nou mandat, însă recunoaşte că nu a făcut sondaje şi nici nu vrea să intre în vreun partid, pentru că are suficiente atribuţii în administraţie. Întrebat dacă se aşteaptă ca PNL să îl susţină pentru o nouă candidatură la alegerile locale din anul 2024, Nicuşor Dan a spus că, momentan, prioritatea sa este rezolvarea problemelor cu care ”bucureştenii se confruntă de foarte mult timp”.

”Am suficiente atribuţii administrative şi lucruri de făcut în zona administrativă, ca să nu intru în dispute politice”, a afirmat Nicuşor Dan duminică, la Prima Tv, potrivit news.ro.

El a explicat că, atunci când în PNL Bucureşti şi-a ales conducerea, s-a declarat susţinător al Violetei Alexandru pentru că a colaborat foarte bine cu aceasta, dar şi cu Ludovic Orban, care o susţinea pe Violeta Alexandru.

Întrebat dacă se aşteaptă ca PNL să îl susţină pentru o nouă candidatură la alegerile locale din anul 2024, Nicuşor Dan a răspuns: „Pe mine nu mă preocupă 2024 în momentul ăsta, pe mine mă preocupă să rezolvăm acele probleme cu care bucureştenii se confruntă de foarte mult timp”.

„Îmi doresc să mai am un mandat de primar, pentru că în administraţie lucrurile se petrec mai lent decât în viaţa reală. Dacă 2024 ar fi azi, pe configuraţia actuală, cred că am fi exact în aceeaşi situaţie în care am fost cu toţii în 2020, în situaţia în care a avea opţiunea ca PSD-ul să câştige, cu toate consecinţele pe care le-am văzut în 12 ani de administraţie PSD, şi atunci ar fi nevoie de un candidat unic pe partea dreaptă”, mai spune edilul.

Acesta afirmă că nu a făcut sondaje care să arate preferinţele bucureştenilor, dar se arată convins că a pierdut, după primul an de mandat de mandat, din intenţia de vot, pentru că „în administraţie se vede azi ce ai făcut acum doi ani”.

Nicuşor Dan mai spune că a rezolvat în primul an de mandat trei „probleme structurale ale oraşului”:

a pus Primăria „pe direcţia potrivită” din punct de vedere financiar
a început să lucreze la mari proiecte de infrastructură care să rezolve problemele de mobilitate şi trafic
a luat măsuri legate de urbanism.

În ceea ce priveşte relaţia pe care o are cu premierul interimar Florin Cîţu, primarul general susţine că aceasta este, din punctul său de vedere, „o relaţie corectă”.

”Am o relaţie corectă, dacă am nevoie de ceva, sun şi vorbim”, a detaliat Dan. El susţine că a avut „o colaborare bună” cu guvernul şi că a avut „uşa deschisă” acolo.

Nicuşor Dan susţine că Primăria Generală va depune proiecte care ţin mai ales de traficul rutier care să fie implementate prin programul naţional ”Anghel Saligny”. În ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Primăria Capitalei a depus fişe de proiect în valoare de 7 miliarde de euro.

Citeste mai mult

Politica

Cristian Tudor Popescu, atac dur la presedinte: „Domnului Iohannis i se falfaie de popor, putin ii pasa ca mor 500 de oameni pe zi”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a criticat în stilul său caracteristic pe președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei emisiuni la Digi24. El a spus că șeful statului a reușit să ajungă în funcție și să câștige un nou mandat deși nu a reușit niciodată să demonstreze că e capabil să facă față unei lupte politice deschise.

Principalele afirmații ale lui Cristian Tudor Popescu, potrivit Digi24.ro:

Klaus Iohannis nu este atât de inteligent pe cât ar trebui să fie un „neamț”, conceptul de neamț cu care a fost votat domnul Iohannis. Și aici s-a produs o lungă impostură. Domnul Iohannis a fost ca cineva care a sărit din piatră în piatră peste un râu și fiecare piatră pe care a călcat s-a scufundat imediat după ce a călcat-o el.

Și a reușit să treacă. A realizat un parcurs cu un grad de probabilitate foarte mic, extraordinar, reușind să treacă râul, fără ca el să aibă vreo calitate în direcția asta.

Nici dvs și nici eu nu am uitat prestațiile catastrofale care ne îngălbeneau la față din 2014, din întâlnirile cu Ponta (fostul premier și președinte PSD Victor Ponta, n.r.). Și dvs și eu știam ce înseamnă să fie stăpânită România de Ponta, de Dragnea (fostul președinte al PSD Liviu Dragnea, n.r.) și de Sebi Ghiță (omul de afaceri și fostul parlamentar PSD Sebastian Ghiță, care a fugit din țară în urma implicării sale în mai multe dosare penale, n.r) cu Ghiță la Interne sau la SRI, eventual, și cu președinte Ponta și prim-ministru Dragnea. Știam foarte bine ce înseamnă asta și atunci l-am votat pe Iohannis, dar eram năuciți de prestațiile acelea lamentabile ale domnului Iohannis în ambele întâlniri cu Ponta. Bafta lui că Ponta i-a pus o piatră sub picioare, călcând în picioare diaspora. Piatra aia pe care a călcat atunci l-a aruncat mai departe, ca o trambulină.

De atunci a ținut-o tot așa. Acel referendum pentru justiție este una dintre cele mai stupide formulări ale unui act pe care le-am văzut. Era inaplicabil, era o aiureală, nici nu s-a putut face ceva cu el, dar beneficiind de gradul de iritare pe care îl stârnea Dragnea prin simpla lui prezență și prin tot ceea ce făcea, încercând să scoată România din Europa, din nou, dl Iohannis a sărit și din piatra asta, după care a trecut mai departe.

După care a avut de înfruntat în alegeri pe doamna Dăncilă. Din nou, nici dvs, nici eu nu puteam să o votăm pe Dăncilă. Cum să faci așa ceva? Și atunci dl Iohannis nici măcar nu a avut o întâlnire cu Dăncilă, ar fi trebuit să aibă. Nu ne-a demonstrat niciodată că e capabil, în toată cariera lui politică, de 7, 8, 10 ani, să facă față unei bătălii politice deschise, de ring, cu cineva. Niciodată. Și e președinte de 7 ani.

Și acum dl Iohannis a început să dea cu piciorul la pietre, pentru că tot sărind așa, din piatră în piatră, pe apă, a început să se creadă Isus Hristos. Și Isus Hristos nu avea nevoie de pietre. Iohannis, de cinci luni încoace, crede că poate să meargă pe apă asemenea lui Isus Hristos. Din momentul în care i-a spus lui Cîțu: „dă-l afară pe ăla de la Justiție, pe Stelian Ion”, dl Iohannis merge pe apă. Dar nu e ceva nou, așa a fost dintotdeauna.

Domnului Iohannis, în mod evident, ca de altfel oricărui politician pe care îl vedeți pe ecranele patriei de 30 de ani încoace, i se fâlfâie de popor, puțin îi pasă că mor 500 de oameni pe zi acum. N-au treabă. I-ați auzit să zică ceva? Se discută de guvern minoritar, de miniștri. Care miniștri? Nu vă crapă dinții, capul, când vorbiți așa ceva, când se întâmplă ce se întâmplă în jur? Nu! Iohannis nu face excepție.

Citeste mai mult

Politica

Florin Citu: Analizam masurile din tarile UE cu impact pentru accelerarea vaccinarii si le vom aplica si in Romania

Guvernul va analiza care sunt măsurile din restul ţărilor UE ce au avut cel mai mare impact pentru accelerarea vaccinării şi le va aplica şi în România, a declarat luni prim-ministrul Florin Cîţu.

El a fost întrebat, în conferinţa de presă comună cu preşedintele CE, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Klaus Iohannis, cum poate Uniunea Europeană să ajute accelerarea campaniei de vaccinare şi dacă vaccinarea obligatorie a unor categorii de personal poate fi o soluţie în acest sens.

„La întrebarea cum ar putea să ajute Uniunea Europeană – a ajutat foarte mult prin faptul că am avut acces la vaccin în acelaşi moment în care au avut toate ţările din UE. Am avut şi astăzi o discuţie cu doamna preşedinte (al Comisiei Europene – n.r.) despre campania de vaccinare din România. Sunt mai multe variante în UE şi după cum ştiţi şi la noi se iau în calcul aceste variante pentru a accelera campania de vaccinare. Am văzut că a început să crească, în această perioadă, numărul persoanelor care se vaccinează. Am spus de fiecare dată – singura soluţie pentru a depăşi pandemia o reprezintă vaccinarea. Orice altă măsură nu face decât să încetinească, dar nu elimină pandemia. Ne uităm să vedem în restul ţărilor din Uniunea Europeană care sunt măsurile care au avut cel mai mare impact şi le vom folosi şi aici”, a explicat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că săptămâna aceasta va avea o întâlnire cu premierul Florin Cîţu pentru reevaluarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19.

Este nevoie de o foarte bună comunicare în campania de vaccinare, spune Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, întrebată cum mai poate ajuta Comisia Europeană România, în condițiile în care este destul de mult în urma mediei europene la vaccinare, potrivit Mediafax.

„Vaccinarea este foarte importantă. Eu îi rog toți să profite de ocazie să se vaccineze. Vaccinarea salvează vieți, te protejează pe tine, îi protejează pe cei dragi. Noi în Uniunea Europeană suntem foarte norocoși că am avut acces la vaccinuri și am avut un avantaj enorm pentru a preveni răspândirea bolii și a noilor tulpini, așa că îi rog pe toți cei care nu s-au vaccinat să facă acest lucru”, a spus Ursula von der Leyen.

Președinta Comisiei Europene crede că este de competența autorităților naționale felul în care îi convinge pe oameni să se vaccineze: „din experiența mea spun că este nevoie de o foarte bună comunicare. În Uniunea Europeană avem 73% dintre adulți vaccinați. Impactul virusului nu mai este atât de grav, de negativ, vaccinurile chiar salvează vieți”.

La rândul său, premierul Florin Cîțu a spus că România a fost deja ajutată de Comisia Europeană prin faptul că am avut acces la vaccin.

„Sunt mai multe variante în Uniunea Europeană și la noi se iau în calcul aceste variante pentru a accelera campania de vaccinare. Am văzut că a început să crească numărul persoanelor care se vaccinează”, a spus prim-ministrul.

Citeste mai mult
Reclama

Ultimele stiri

Recomandari

Economie1 an inainte

Nu mai este loc de intors. Guvernul recunoaste datoria fata de angajatii Petrom, dar ofera doar 1% din actiuni la vanzare in loc de 8%

Guvernul Romaniei recunoaste decizia instantelor de a oferi 8% din actiunile Petrom spre fostii angajati, dar scoate doar 1% din...

Politica2 ani inainte

Nicusor Dan vrea sa candideze pentru un nou mandat la Primaria Capitalei in 2024. Ce probleme sustine ca a rezolvat pentru bucuresteni

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că îşi doreşte să candideze pentru un nou mandat, însă recunoaşte că nu...

Actualitate2 ani inainte

Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu, despre antiviralul Arbidol: Este inghitit in acest moment de o gramada de romani in speranta de a nu face COVID, in loc de a se vaccina

Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, fost președinte al Societății Române de Cardiologie, medic cardiolog, atenționează că medicamentele antivirale nu se iau ca...

Stirile Zilei2 ani inainte

Liderii din G20 au ajuns la un acord pentru a limita incalzirea globala la 1,5 grade Celsius

Liderii politici care fac parte din G20 au ajuns duminică la un acord privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade...

Stirile Zilei2 ani inainte

Bilant COVID Romania: 7.424 de noi cazuri si 427 de decese

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 7.424 de cazuri de COVID-19. De asemenea, au fost raportate...

Sport2 ani inainte

Gheorghe Barbu, fost fotbalist cu peste 200 de prezente in Liga 1, a murit la 53 de ani

Cluburile Universitatea Cluj și Someșul Dej au anunțat duminică pe Facebook că fostul fotbalist Gheorghe Barbu a murit la doar...

Politica2 ani inainte

Cristian Tudor Popescu, atac dur la presedinte: „Domnului Iohannis i se falfaie de popor, putin ii pasa ca mor 500 de oameni pe zi”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a criticat în stilul său caracteristic pe președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei emisiuni la Digi24....

Stirile Zilei2 ani inainte

Valeriu Gheorghita: „Nu vom ajunge la 70% rata de vaccinare pana la sfarsitul anului, daca legea certificatului verde pica in parlament”

România nu va ajunge la o rată de vaccinare de 70% până la sfârșitul anului, în cazul în care legea...

stiri

Copyright © 2020 Snews.ro