Ramai alaturi de noi

Coruptie

Lora Constantinescu, fost prim-procuror adjunct al Parchetului Buftea, condamnată la închisoare cu executare

Lora Constantinescu, fost prim-procuror adjunct al Parchetului Judecătoriei Buftea, a fost găsită vinovată de trafic de influenţă şi condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu executare.

Instanţa a mai dispus în cazul Lorei Constantinescu interzicerea unor drepturi, pe o perioadă de cinci ani. Decizia este definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redus astfel cuantumul pedepsei aplicate iniţial, de Curtea de Apel Bucureşti, care o condamnase pe Lora Constantinescu la patru ani de închisoare cu executare, în 4 iulie 2014.

Curtea de Apel Bucureşti arăta, în motivarea deciziei de condamnare a fostul prim-procuror adjunct al Parchetului Judecătoriei Buftea, că, deşi ar fi trebuit să sancţioneze încălcările legii, ea este autor al unor „derapaje” de la legalitate.

În decizia de condamnare, Curtea de Apel Bucureşti a ţinut cont şi de atitudinea procesuală a Lorei Constantinescu – „nesinceră şi îngreunând cercetările”. Judecătorii arătau că magistratul ar fi putut refuza să dea declaraţii, în schimb a făcut afirmaţii nesincere, cu scopul îngreunării actului de justiţie.

„Este adevărat că, în cauză, luate în mod singular, elementele care caracterizează persoana inculpatei i-ar putea fi favorabile, în condiţiile în care s-ar reţine că este o persoană titrată, fără antecedente penale, cu o carieră împlinită. Însă toate aceste elemente nu pot avea un rol covârşitor în raport cu gradul mare de pericol social al faptelor cu privire la care există probe că le-a săvârşit şi cu necesitatea prezervării încrederii în autoritatea care trebuie să sancţioneze ea însăşi încălcări ale legii, nu să permită şi chiar să fie autorul unor astfel de «derapaje» de la legalitate, deziderat care justifică măsuri de exemplaritate care în speţă se vor concretiza într-o pedeapsă privativă de libertate în regim de detenţie”, potrivit motivării instanţei bucureştene.

Aurelia Lora Constantinescu a fost trimisă în judecată în iunie 2013, de Direcţia Naţională Anticorupţie, în stare de libertate, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.

Coruptie

Justitie oarba. Ana-Maria Patru a fost achitata, desi spagile au fost confirmate de instanta

Fosta sefa a Autoritatii Electorale Permanente, Ana-Maria Patru, sustine ca procurorii au abuzat-o atunci cand au pus-o sub acuzare si au trimis-o in judecata, cea mai buna dovada fiind achitarea. Patru, insa, uita sa spuna ca spagile au existat si au fost admise de judecatori, informeaza Newsweek.

Dupa achitare, Patru a dat un interviu „Evenimentului zilei”, publicatie care a scris in preambulul articolului ca „U.M.-urile de presa (ziare.com, G4 Media, Newsweek, etc) nu au contenit sa o considere vinovata, sa reia la nesfarsit acuzatiile la adresa sa. Numai ca Justitia a tinut cont de probe, nu de articole tendentioase.”

In raspunsul la prima intrebare, ex-sefa AEP se victimizeaza dramatic: „Nimeni nu ne mai da mie si familiei mele anii din viaţa pe care i-am pierdut prin sali de judecata acuzata pe nedrept de niste procurori abuzivi si de niste oameni corupţi. Lacrimile copilului meu, mamei si bunicii mele nu pot fi vreodata uitate si cu atat mai puţin rascumparate.Am trecut prin purgatoriu, am vazut ce inseamna nedreptatea si aplicarea abuziva a forţei statului. Poate ca sunt mai puternica acum, dar nu voi putea vreodata uita ce mi s-a intamplat.”

Acuzata pe nedrept, asadar, spune Maria Patru.

Tehnic, conform deciziei de achitare, faptele care i s-au imputat fostei presedinte a Autoritatii Electorale Permanente sunt reale. Astfel, minuta hotararii de achitare invoca „art. 16 alin. (1) lit. b) C.p.p.”. Iata ce spune articolul 16, alineatul 1, litera b din Codul de Procedura Penala: „fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovaţia prevazuta de lege”. Pe scurt, faptele pentru care a fost trimisa in judecata Ana-Maria Patru sunt reale.

Dar care sunt faptele? Denunturile, declaratiile de martori, probele, documentele, inregistrarile audio-video dovedesc ca un bolid sport, un apartament si niste sute de mii de euro au ajuns in patrimoniul fostei sefe a AEP, prin diversi intermediari.

La un moment dat, chiar Ana Maria Patru spune (asa cum se poate citi intr-o stenograma din dosar) ca a primit un autoturism de la un om de afaceri, dar ca nu i l-a cerut ea.

Una din spagi a constat intr-un bolid de peste 70.000 de euro. Conform inregistrarii aflate la dosar (in care pare ca fosta sefa a AEP isi construia alibiuri de parca ar fi stiut ca discutia este inregistrata), Ana Maria Patru sustinea ca se duce la DNA sa spuna adevarul: „Domn’e, eu asta stiu. (Lui) Mihai i-a placut de mine, voia sa aiba o relaţie cu mine, mi-a facut cadou aceasta ma(sina) (…) Uite ca acum mi-am adus aminte.

Norocul ca i-a facut (transfer – n.r.) prin banca. Noroc ca i-a facut si aia (martora Andrei Elena, verisoara inculpatei – n.r.) a retras banii prin banca. Da! O fi folos necuvenit, dar l-am pus eu sa mi-o cumpere? M-a si surprins. si mi-a adus-o prietenul lui, care vorba aia, deci nu…

Doi ani, trei ani s-a ţinut omul acesta dupa mine. Trei ani. Mi-a mancat sufletul. Poate n-au fost banii lui, nu stiu cine a fost. Dar nu l-am ajutat cu nimic“.

Procurorii anticoruptie de la Ploiesti, Lucian Onea si Elena Raileanu, au acuzat-o pe Ana-Maria Patru si ca ar fi primit 600.000 euro, bani care ar fost folositi de fosta sefa a Autoritatii Electorale Permanente pentru achizitionarea unei case in orasul Voluntari si a unui apartament in statiunea Mamaia.

Conform DNA Ploiesti, sumele ar fi fost folosite de Ana-Maria Patru pentru achizitionarea unui teren de 1.000 mp in Voluntari, pentru care s-ar fi platit 130.000 euro.

Terenul a fost cumparat de Nicolita Simionescu, bunica Anei-Maria Patru. Alti 80.000 de euro ar fi fost folositi pentru achizitionarea unui apartament in Mamaia. Locuinta a fost achitata prin transfer bancar de Maria Bercea, mama Anei Maria Patru.

Alti 437.314 euro ar fi fost folositi pentru dotarea si amenajarea celor doua case. Toate aceste sume, spun procurorii anticoruptie, depaseau veniturile intregii familii Patru, care ar fi fost de doar 1,8 milioane lei, adica aproximativ 400.000 de euro.

Fosta sefa a Autoritatii Electorale Permanente a fost acuzata de procurorii DNA si ca ar fi primit spaga 210.000 euro pentru a-si cumpara un apartament evaluat, de fapt, la numai 150.000 euro, in Bucuresti. in schimbul banilor, Patru trebuia sa sustina derularea a trei contracte estimate la peste 10,5 milioane lei.

Citeste mai mult

Coruptie

„Chinezu” interfata Confederatiei patronale CNIPMMR, cladita prin adeziunea unor buticari si interlopi, in relatia cu statul

Florin Parvu zis Chinezu, mare amator de jocuri de noroc, acte de evaziune si trafic de influenta, este reprezentantul Consiliului in negocierile cu autoritatile statului, informeaza National.

Interlopi marunti, buticari de duzina, cartofori si samsari de masini si-au arogat calitati de reprezentare a breslei patronatului roman si au ajuns sa stea la masa cu Guvernul, sa negocieze chiar proiecte legislative. infiintat in anul 1992 drept confederatie patronala la nivel national, Consiliul National al intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) a ajuns sa fie format, condus si reprezentat de persoane dubioase, cercetate pentru evaziune si trafic de influenta. Cea mai evidenta este situatia consemnata in jurul lui Florin Parvu zis „Chinezu”, personaj ce controleaza Targul Autovit, ce detine in cadrul CNIPMMR functia de vicepresedinte relatii cu autoritatile publice si alte organisme de drept public si private. Adica exact personajul abilitat sa discute cu reprezentantii statului roman.

Desi CNIPMMR pare, din exterior, o structura onorabila construita cu sprijinul si in sprijinul antreprenorilor, realitatea arata ca baza acestui organism este formata din asa-zisi patroni de carton, persoane interpuse, „sageti”. Florin Parvu, de exemplu, a reusit sa aceada la functia de vicepresedinte CNIPMMR printr-un mecanism simplu si ingenios, bazat pe sprijinul locotenentilor sai sau a unor chiriasi din Autovit. Nici vorba de antreprenoriat, competitivitate si mediu de afaceri.

Cunoscut pentru pasiunea pentru jocurile de noroc, dar dornic sa isi prinda la butoniera si eticheta de onorabil om de afaceri, Florin Parvu si-a infiintat in anul 2012 un ONG cu o denumire pretentioasa: Patronatul intreprinderilor Mici si Mijlocii din Bucuresti si judetul Ilfov. Conform actelor de infiintare, acest ONG a fost creat efectiv de cativa locotenenti si clientii lui Parvu in Autovit. Popescu Cristian si Andreescu Ciprian – presedinte executiv, respectiv secretar general al Patronatul intreprinderilor Mici si Mijlocii din Bucuresti si judetul Ilfov, nu sunt altceva decat oamenii de casa folositi de Parvu pentru a-si masca interesele in anumite firme sau pentru a-si rezolva afacerile personale. De altfel, in vara anului 2019, locotenentii Popescu Cristian si Andreescu Ciprian, etichetati de presa drept interlopi, au fost monitorizati de institutii in timp ce efectuat o operatiune de santaj si intimidare a unor martori audiati de procurori in legatura cu afacerile patronului lor, Florin Parvu.

Dupa aceasta isprava au fost ei, la randul lor, chemati de procurori. si vicepresedintele Patronatul intreprinderilor Mici si Mijlocii din Bucuresti si judetul Ilfov, Nicolae Ragalie, este tot un angajat al lui Parvu, fiind executantul multor operatiuni financiare cercetate in prezent de Antifrauda si de DIICOT. Conform procesului verbal de constituire a ONG-ului Patronatul intreprinderilor Mici si Mijlocii din Bucuresti si judetul Ilfov, printre membrii fondatori se afla reprezentantii firmelor Alex & Bianca Auto Style SRL, Bebi Distribution SRL, Dumadi Serv SRL, Stefy Top 2004 SRL. Toate aceste firme, dar absolut toate, functioneaza in standurile puse la dispozitie de Florin Parvu in Targul Autovit.

Fortati mai mult sau mai putin de proprietarul Parvu sa adere pentru infiintarea Patronatului, reprezentantii acestor firme au semnat procesul verbal de constituire. Dar se poate vorbi de o reprezentare reala, de o legitimitate a Patronatului intreprinderilor Mici si Mijlocii din Bucuresti si judetul Ilfov cat timp acesta a fost infiintat cu buticarii din Autovit si cu soferii lui Florin Parvu? si daca Florin Parvu zis „Chinezu” a ajuns astfel mare vicepresedinte CNIPMMR, ce mai inseamna, de fapt, aceasta confederatie patronala ce isi aroga reprezentativitatea la nivel national al antreprenorilor?

Citeste mai mult

Coruptie

PSD-ist retinut pentru o mita de un milion de euro. A fost instalat de partid la sefia Apelor Romane

DNA a anunta marti ca l-a retinut, pentru 24 de ore, pe fostul sef al Administratiei Nationale “Apele Romane”, Victor Sandu, pentru ca a incasat o mita de un milion de euro. Sandu Victor a fsst instalat de PSD in aceasta functie.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Bacau au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand de la data de 3 august 2020, a inculpatilor:

SANDU VICTOR, la data faptei director general al Administratiei Nationale “Apele Romane”, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de luare de mita,

Persoana fizica, om de afaceri, reprezentant al unei societati comerciale, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de dare de mita.

De asemenea, s-a dispus masura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu incepere de la data de 3 august 2020, fata de doua persoane, administratori ai unor societati comerciale, pentru infractiunea de complicitate la luare, respectiv complicitate dare de mita.

In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In calitate de director general al Administratiei Nationale “Apele Romane”, in perioada 17 mai – 6 mai 2019, inculpatul Sandu Victor ar fi pretins sume de bani si ar fi primit, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totala de 4.830.464 lei, reprezentand mita in schimbul alocarii de fonduri necesare executarii unor contracte incheiate de societatea comerciala administrata in fapt de omul de afaceri cu Administratia Nationala “Apele Romane”.

Banii ar fi fost virati de societatea omului de afaceri in conturile a doua firme controlate de un apropiat al directorului general.

Concret, banii ar fi fost pretinsi si primiti de inculpatul Sandu Victor in legatura cu atributiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte avand ca obiect amenajarea unor rauri ori inlaturarea efectelor calamitatilor produse pe rauri din judetul Bihor.

Banii primiti drept mita ar fi fost justificati cu facturi fiscale emise de cele doua firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentand contravaloarea unor lucrari si servicii care in realitate nu au fost executate.

Inculpatilor li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 4 august 2020, inculpatul SANDU VICTOR si coinculpatul om de afaceri sunt prezentati Tribunalului Bacau cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Citeste mai mult
Reclama

Ultimele stiri

Recomandari

Economie2 luni inainte

Nu mai este loc de intors. Guvernul recunoaste datoria fata de angajatii Petrom, dar ofera doar 1% din actiuni la vanzare in loc de 8%

Guvernul Romaniei recunoaste decizia instantelor de a oferi 8% din actiunile Petrom spre fostii angajati, dar scoate doar 1% din...

Politica10 luni inainte

Nicusor Dan vrea sa candideze pentru un nou mandat la Primaria Capitalei in 2024. Ce probleme sustine ca a rezolvat pentru bucuresteni

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că îşi doreşte să candideze pentru un nou mandat, însă recunoaşte că nu...

Actualitate10 luni inainte

Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu, despre antiviralul Arbidol: Este inghitit in acest moment de o gramada de romani in speranta de a nu face COVID, in loc de a se vaccina

Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, fost președinte al Societății Române de Cardiologie, medic cardiolog, atenționează că medicamentele antivirale nu se iau ca...

Stirile Zilei10 luni inainte

Liderii din G20 au ajuns la un acord pentru a limita incalzirea globala la 1,5 grade Celsius

Liderii politici care fac parte din G20 au ajuns duminică la un acord privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade...

Stirile Zilei10 luni inainte

Bilant COVID Romania: 7.424 de noi cazuri si 427 de decese

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 7.424 de cazuri de COVID-19. De asemenea, au fost raportate...

Sport10 luni inainte

Gheorghe Barbu, fost fotbalist cu peste 200 de prezente in Liga 1, a murit la 53 de ani

Cluburile Universitatea Cluj și Someșul Dej au anunțat duminică pe Facebook că fostul fotbalist Gheorghe Barbu a murit la doar...

Politica10 luni inainte

Cristian Tudor Popescu, atac dur la presedinte: „Domnului Iohannis i se falfaie de popor, putin ii pasa ca mor 500 de oameni pe zi”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a criticat în stilul său caracteristic pe președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei emisiuni la Digi24....

Stirile Zilei10 luni inainte

Valeriu Gheorghita: „Nu vom ajunge la 70% rata de vaccinare pana la sfarsitul anului, daca legea certificatului verde pica in parlament”

România nu va ajunge la o rată de vaccinare de 70% până la sfârșitul anului, în cazul în care legea...

stiri

Copyright © 2020 Snews.ro