Ramai alaturi de noi

Furturi

Percheziții în Dâmbovița: cei vizați furau motorină din TIR-urile oprite pe autostradă

Poliţiştii dâmboviţeni fac, miercuri, mai multe percheziţii în localităţile Ungureni şi Crovu, la domiciliile unor bărbaţi suspectaţi de furturi de motorină din rezervoarele TIR-urilor parcate pe autostrada Bucureşti – Piteşti, în urma descinderilor anchetatorii găsind peste o tonă de combustibil.

Poliţiştii din Găeşti fac, miercuri dimineaţă, patru percheziţii domiciliare în localităţile Ungureni şi Crovu, într-un dosar în care cercetează 14 infracţiuni de furt calificat şi în care suspecţi sunt patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 51 de ani.

Conform unui comunicat dat publicităţii de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, cei patru bărbaţi sunt suspectaţi că, în perioada 2014 – 2015, au sustras combustibil din rezervoarele vehiculelor parcate pe autostrada Bucureşti – Piteşti.

De altfel, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, poliţiştii i-au surprins în flagrant pe cei patru în timp ce sustrăgeau 240 de litri de motorină din rezervorul unui tir staţionat pe A 1. Pentru a-i prinde şi imobiliza, poliţiştii au folosit armele din dotare, fără însă ca nimeni să fie rănit.

În urma descinderilor, la domiciliile percheziţionate anchetatorii au găsit 1.300 de litri de motorină, despre care se bănuieşte că este provenită din furturi.

Şapte persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Oraşului Găeşti pentru audieri şi luarea măsurilor legale ce se impun în acest dosar.

Furturi

Un băiețel de doar 14 ani, din Craiova, a reușit să fure peste 32.000 de lei!

Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie au fost sesizaţi, la jumătatea lunii februarie, de către D. Constantin, de 40 de ani, din Craiova, angajat al unei societăţi comerciale din Craiova, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri în valoare de 7.000 de lei dintr-o magazie care aparţine societăţii, scrie Gazeta de Sud.
În cursul zilei de ieri, în urma activităţilor specifice de cercetare desfăşurate, poliţiştii au identificat autorul şi au stabilit că se numeşte R. I., de 14 ani, din municipiul Craiova. În urma extinderii cercetărilor, anchetatorii au stabilit faptul  că minorul este şi autorul unui alt furt, comis pe 1 martie, în dauna unei alte societăţi comerciale din Craiova, de unde a sustras mai multe roţi din cupru pentru motoare electrice, care valorau aproximativ 25.000 lei. Minorul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă şi a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citeste mai mult

Furturi

VIDEO – Atac armat într-un supermarket din Italia! Doi români răniți!

Doi cetăţeni români şi opt italieni au fost răniţi într-un jaf armat comis de doi indivizi la un supermarket situat la periferia oraşului italian Napoli, anunţă surse citate de ziarul La Repubblica.

Atacul armat a avut loc miercuri după-amiază într-un supermarket al reţelei ETE situat în localitatea Ottaviano, la periferia oraşului italian Napoli, în sudul Italiei.

Doi carabinieri înarmaţi aflaţi în timpul liber au încercat să jefuiască magazinul, dar au întâmpinat rezistenţa celor doi proprietari. Potrivit ziarului La Repubblica, autorii jafului sunt doi carabinieri originari din localităţile Cercola şi Chioggia (provincia Napoli), dar activi în oraşul Mestre (nordul Italiei).

După un schimb de focuri, carabinierii au fugit, fiind urmăriţi cu maşina de proprietari, implicaţi, din cauza vitezei, într-un grav accident.

Potrivit Corriere della Sera, atacatorii nu sunt carabinieri, ci alţi doi indivizi care au reuşit să fugă. Cei doi carabinieri aflaţi în timpul liber ar fi intervenit pentru oprirea jafului, fiind răniţi în schimbul de focuri.

Zece persoane au fost rănite în schimbul de focuri de la supermarket şi în accidentul rutier produs în timpul urmăririi, patru dintre răniţi fiind în stare gravă.

Printre răniţi figurează şi doi imigranţi români, transportaţi, potrivit La Repubblica, la Spitalul Sarno.

Citeste mai mult

Furturi

Un român a împrumutat puțin bolidul de lux al patronului din Italia. Apoi l-a vândut în România!

Tânărul lucra de mai mulţi ani în Italia, iar anul trecut l-a rugat pe patronul său să îi împrumute maşina pentru o vizită în România, iar acesta a fost de acord. Numai că ajuns în ţara natală, ieşeanul a reuşit să o vândă unui cunoscut dintr-un sat vecin. Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele acestuia, iar autoturismul a fost ridicat.

„Poliţiştii cercetează un bărbat, Adrian C., de 27 de ani, din comuna Hălăuceşti, sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz de încredere, întrucât ar fi vândut un autoturism de lux pe care l-ar fi împrumutat de la un cetăţean italian în luna noiembrie 2014, în timp ce se afla în Italia. Autoturismul a fost găsit la Claudiu G., din comuna Mirceşti. Autoturismul a fost ridicat în vederea cercetărilor pentru stabilirea întregii situaţii de fapt“, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei, citat de ziaruldeiasi.ro

Citeste mai mult
Reclama

Ultimele stiri

Recomandari

Politicao lună inainte

Nicusor Dan vrea sa candideze pentru un nou mandat la Primaria Capitalei in 2024. Ce probleme sustine ca a rezolvat pentru bucuresteni

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că îşi doreşte să candideze pentru un nou mandat, însă recunoaşte că nu...

Actualitateo lună inainte

Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu, despre antiviralul Arbidol: Este inghitit in acest moment de o gramada de romani in speranta de a nu face COVID, in loc de a se vaccina

Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, fost președinte al Societății Române de Cardiologie, medic cardiolog, atenționează că medicamentele antivirale nu se iau ca...

Stirile Zileio lună inainte

Liderii din G20 au ajuns la un acord pentru a limita incalzirea globala la 1,5 grade Celsius

Liderii politici care fac parte din G20 au ajuns duminică la un acord privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade...

Stirile Zileio lună inainte

Bilant COVID Romania: 7.424 de noi cazuri si 427 de decese

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 7.424 de cazuri de COVID-19. De asemenea, au fost raportate...

Sporto lună inainte

Gheorghe Barbu, fost fotbalist cu peste 200 de prezente in Liga 1, a murit la 53 de ani

Cluburile Universitatea Cluj și Someșul Dej au anunțat duminică pe Facebook că fostul fotbalist Gheorghe Barbu a murit la doar...

Politicao lună inainte

Cristian Tudor Popescu, atac dur la presedinte: „Domnului Iohannis i se falfaie de popor, putin ii pasa ca mor 500 de oameni pe zi”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a criticat în stilul său caracteristic pe președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei emisiuni la Digi24....

Stirile Zileio lună inainte

Valeriu Gheorghita: „Nu vom ajunge la 70% rata de vaccinare pana la sfarsitul anului, daca legea certificatului verde pica in parlament”

România nu va ajunge la o rată de vaccinare de 70% până la sfârșitul anului, în cazul în care legea...

Internationalo lună inainte

Serviciile secrete americane, despre COVID: Nu a fost creata ca arma biologica, dar originea e posibil sa nu poata fi identificata vreodata

Serviciile secrete americane au spus că e posibil să nu poată vreodată să identifice originea Covid-19, dar au concluzionat că...

stiri

Copyright © 2020 Snews.ro