Pompierii intervin, miercuri seară, pentru stingerea ultimelor focare ale incendiului izbucnit, în urmă cu mai mult de zece ore, la o biserică din lemn, monument istoric din secolul al XIX-lea, din localitatea suceveană Poiana Stampei, acoperișul fiind distrus în totalitate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, pompierii continuă să intervină miercuri seară, după mai mult de zece ore de la izbucnirea incendiului, pentru lichidarea ultimelor focare, dar și pentru îndepărtarea porţiunile de construcţie afectate de flăcări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a precizat că pentru stingerea incendiului au intervenit pompieri militari de la subunităţile din Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, dar și un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Bistriţa, cu şapte autospeciale, precum şi de Grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
La sosirea pompierilor flăcările cuprinseseră acoperişul bisericii şi interiorul acesteia – zona altarului şi a catapetesmei -, existând pericolul de propagare la construcţiile din imediata apropiere.
Pompierii militari au localizat flăcările, iar ajutați cu localnici au scos din biserică strane, prapuri, diferite obiecte bisericeşti și icoane.
În urma incendiului, acoperișul a ars în totalitate, fiind afectați totodată pereții bisericii, dar și catapeteasma și izolația.
Cauza izbucnirii a incendiului nu a fost încă stabilită, a precizat Găleată.
Biserica din lemn ”Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” din Poiana Stampei a fost construită între anii 1883-1885, cu aprobarea împăratului Franz Joseph I, catapeteasma a fost pictată de pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi, iar printre preoţii care au slujit în această biserică a fost Simeon Florea Marian, folclorist şi etnograf, membru al Academiei Române, care a fost şi preot. Pentru construirea acestei biserici, locuitorii comunei au trimis de două ori delegaţii la Viena pentru a obţine aprobarea Împăratului.
În biserică se păstrau inclusiv odoarele cu care a fost înzestrată, precum şi cele patru policandre din cristal din Viena.
O Evanghelie din anul 1859 tipărită la Sibiu de Mitropolitul Ardealului Andrei Baron de Şaguna păstrată în biserică şi câteva obiecte din perioada când biserica a fost construită au fost salvate, fiind duse în urmă cu circa o lună la Primăria din comună unde au fost expuse în cadrul unei expoziţii temporare.
Primarul comunei, Viluţ Mezdrea, a anunţat că Balul gospodarilor care se organizează anual înainte de începerea Postului Paştelui a fost anulat în urma producerii acestui incendiu care a distrus biserica din localitate.