Ramai alaturi de noi

Stirile Zilei

Strategia de Dezvoltare Durabilă a județului Constanta pe urmatorii ani a fost lansata

Miercuri, 16 iunie a.c., a avut loc lansarea Strategiei de Dezvoltarea Durabilă a Județului Constanța 2021 – 2027, de către Asociația de Dezvoltare Durabilă (A.D.D.) a Județului Constanța, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța. Aceasta este rezultatul consultărilor dintre instituțiile publice, experți, mediul privat și societatea civilă și are la bază conceptul „Județul Constanța – un spațiu economic performant, cu un nivel superior al calității vieții, susținut de parteneriatul administrației județene cu toate mediile interesate în dezvoltarea durabilă și sustenabilă a teritoriului“, transmite Focuspress.

În cadrul proiectului finanțat cu fonduri europene „Îmbunătățirea capacității administrative a Consiliului Județean Constanța“, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, Consiliul Județean Constanța a realizat Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027. Premisele elaborării acesteia au fost necesitatea de a realiza un document strategic care să răspundă obiectivului principal de dezvoltare a capacității de reglementare și planificare strategică a administrației județene, coerența actului de guvernare la nivel județean și creșterea transparenței cheltuirii banului public, și, nu în ultimul rând, oportunitatea oferită de exercițiul financiar european 2021 – 2027, pentru administrațiile publice locale, în vederea realizării proiectelor de investiții necesare dezvoltării comunităților.

Strategia cuprinde viziunea, obiectivele și planul de acțiune ale Consiliului Județean în vederea implementării agendei pentru dezvoltarea regiunii Constanța, în următorii șase ani. Ea este rezultatul consultărilor dintre instituțiile publice, experți, mediul privat și societatea civilă.

„Județul Constanța are nevoie de o concepție coerentă asupra viitorului și, totodată, de implementarea de mari proiecte, care să vină în sprijinul nevoilor societății constănțene. În ultimii 20 de ani, aceste două lucruri au lipsit cu desăvârșire din peisajul local și regional, iar acest fapt se observă cu ochiul liber. Prin implementarea prezentei strategii, Constanța și întreaga regiune de sud-est a țării vor redeveni un important reper economic și social atât pe harta României, cât și pe cea a bazinului Mării Negre“, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

Conceptul de dezvoltare strategică a județului Constanța are la bază trei piloni și trei obiective majore

Conceptul de dezvoltare strategică a județului Constanța 2021-2027 are la bază trei piloni principali. Primul face referire la dezvoltarea economică prin intermediul valorificării potențialului local și prin utilizarea inovării și a noilor tehnologii. Cel de-al doilea palier este reprezentat de măsuri privind creșterea calității condițiilor de locuire și reducerea disparităților dintre comunități, în vreme ce capitolul al treilea urmărește acțiuni în vederea dezvoltării turismului și a serviciilor conexe. Acestor trei puncte li se adaugă trei obiective majore stipulate în Strategia de Dezvoltarea Durabilă a Județului Constanța 2021 – 2027, ce vizează dezvoltarea infrastructurii pentru transportul public și de mărfuri, creșterea calității mediului și stimularea utilizării resurselor de energie regenerabilă, și modernizarea administrației publice si a capacității de implicare în dezvoltarea teritorială.

Fiecărui pilon principal îi corespund și câteva obiective care, odată atinse, conduc la realizarea celor trei obiective majore menționate. Astfel, pentru dezvoltarea economică prin valorificarea potențialului local și utilizarea inovării și a noilor tehnologii este nevoie de dezvoltarea transporturilor și a serviciilor conexe, a activităților industriale, a capitalului uman, dezvoltarea și susținerea mediului local de afaceri, valorificarea potențialului energetic local și modernizarea și dezvoltarea agriculturii, pescuitului și acvaculturii.

Pentru creșterea calității condițiilor de locuire și reducerea disparităților dintre comunități se au în vedere regenerarea infrastructurii edilitare și a serviciilor publice, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii și a serviciilor educaționale, a serviciilor de sănătate publică, de îngrijire și protecție socială și dezvoltarea infrastructurii culturale și de petrecere a timpului liber. Dezvoltarea turismului și a serviciilor conexe vizează dezvoltarea capacității de management al dezvoltării turistice și a infrastructurii turistice și valorificarea potențialului local.

„Atât județul Constanța, cât și municipiul Constanța au nevoie de implementarea unor strategii coerente de dezvoltare și de lucruri bine făcute. Prea mult timp au lipsit marile proiecte și investițiile importante în infrastructură. De aceea, mă raliez cu toată convingerea demersurilor Consiliului Județean și ale Guvernului României pentru dezvoltarea Constanței și privesc cu încredere perspectivele ce ni se arată. Prin această strategie, proiectăm Constanța viitorului și mai punem o cărămidă la construirea orașului pe care ni-l dorim cu toții“, a declarat și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, în cadrul evenimentului de lansare a strategiei.

Consiliul Județean și Primăria au înființat Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța

Un prim pas făcut de Consiliul Județean Constanța pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța a fost înființarea Asociației de Dezvoltare Durabilă (A.D.D.) a județului, alături de Primărie.

Astfel, în primăvara acestui an, a demarat acest important proiect de dezvoltare economică și socială a județului, fiind pentru prima oară când cele două instituții s-au asociat într-un proiect de amploare, care va atrage parteneri din domenii esențiale, precum mediu de afaceri, educație, sănătate, cultură, societate civilă.

Prin intermediul A.D.D., vor fi dezvoltate, între altele, serviciile de interes public aflate în administrarea C.J. și a Primăriei Constanța. În acest sens, Asociația va implementa proiecte cu finanțări externe.

„Prin această strategie, căutăm să oferim județului Constanța un cadru sănătos pentru dezvoltare, care să asigure întregii regiuni un viitor coerent și durabil. Acest document a fost elaborat de specialiști ai societății constănțene și urmărește să satisfacă nevoile constănțenilor și ale întregii regiuni de sud-est a României“, a declarat președintele A.D.D. Constanța, Ana-Maria Vătămanu.

Serviciile de consultanță pentru elaborarea și implementarea strategiei sunt oferite de RomActiv Business Consulting. 

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța 2021 – 2027 a fost lansată, miercuri, 16 iunie a.c., în dezbatere publică. Propunerile și sugestiile pot fi transmise pe adresa de e-mail [email protected].

Sursa: focuspress

Stirile Zilei

Liderii din G20 au ajuns la un acord pentru a limita incalzirea globala la 1,5 grade Celsius

Liderii politici care fac parte din G20 au ajuns duminică la un acord privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială, au declarat pentru AFP trei surse apropiate negocierilor la summit de la Roma, transmite Digi24.

Sursele au spus că liderii statelor din G20, inclusiv președintele SUA, premierul Indiei și reprezentanții la summit ai Chinei, au fost de acord cu noua țintă, care depășește ceea ce a fost convenit în Acordul Climatic semnat în 2015 la Paris din 2015, prin care liderii lumii se angajau să limiteze încălzireai globală cu mult sub 2 grade și, în mod ideal, la 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială.

Grupul G20, format din 19 țări și Uniunea Europeană, este responsabil de 80% din emisiile globale iar potrivit specialiștilor, o reducere a efectului dezastruos asupra Planetei ar avea nevoie de acțiuni radicale și categorice.

Acordul reprezintă un progres și în același timp o speranță în ceea ce privește ajungerea la un acord în cadrul summitului COP26, care începe duminică la Glasgow.

Unul dintre obiectivele cheie ale evenimentului organizat de ONU Marea Britanie este fixarea unor măsuri concrete pentru a menține obiectivul de a nu crește temperatura medie globală peste pragul de 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială.

Până în prezent, zeci de națiuni nu și-au actualizat încă oficial angajamentele de reducere a emisiilor, așa cum ar fi trebuit să facă în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris din 2015.

Dintre țările G20, care reprezintă 80% din emisiile totale ale lumii, doar șase țări și-au mărit oficial obiectivele de reducere a gazelor cu efect de seră. Potrivit unui raport realizat de Programul ONU pentru Mediu (UNEP) și publicat săptămâna aceasta, șase țări din G20 (SUA, Canada, Australia, Brazilia, Coreea de Sud și Mexic) nu și-au atins deloc vechile obiective privind mediul înconjurător.

Planeta s-a încălzit deja cu 1,2 grade Celsius, spun oamenii de știință. Cel mai recent set de angajamente ale națiunilor privind lupta împotriva schimbărilor climatice sunt cu mult sub ceea ce este necesar pentru a limita încălzirea la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, un prag despre care experții climatici spun că este critic și nu trebuie atins.

În evaluarea sa anuală privind emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, UNEP a calculat diferența dintre emisiile care urmează să fie eliberate de țări și nivelul necesar pentru limitarea creșterii temperaturii la 1,5 grade Celsius. Conform UNEP, chiar și cele mai actuale și ambițioase planuri climatice la care s-au angajat aproximativ 120 de țări direcționează lumea către calea creșterii temperaturii medii globale cu până la 2,7 grade Celsius.

Raportul a mai constatat că angajamentele noi și actualizate privind emisiile vor reduce doar cu 7,5% cantitatea totală a acestora până în 2030, dar este necesară o reducere de 55% a cantității totale de emisii pentru a fi îndeplinit obiectivul de a limita încălzirea globală la sub 1,5 grade Celsius.

Citeste mai mult

Stirile Zilei

Bilant COVID Romania: 7.424 de noi cazuri si 427 de decese

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 7.424 de cazuri de COVID-19. De asemenea, au fost raportate 427 decese, dintre care 33 din trecut, conform datelor parțiale anunțate duminică de către autorități. Este prima dată în acestă lună în care numărul cazurilor COVID-19 scade sub 8.000, în rest fiind raportate zilnic peste 10.000 de cazuri pe zi, cu excepția unor zile de luni, când sunt raportate mai puține cazuri, fiind făcute teste mai puține.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 31 octombrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 7.424 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 427 decese, dintre care 33 anterioare, a comunicat Grupul de Comunicare Strategică.

Este prima dată în acestă lună în care numărul cazurilor COVID-19 scade sub 8.000, în rest fiind raportate zilnic peste 10.000 de cazuri pe zi, cu excepția unor zile de luni, când sunt raportate mai puține cazuri, fiind făcute teste mai puține.

În acestă săptămână, cel mai mic număr de îmbolnăviri – 9.187 – a fost raportat luni, 25 octombrie.

Recordul de cazuri COVID din această săptămână – 16.765 – a fost marți, 26 octombrie, iar recordul lunii și recordul de la debutul pandemiei a fost în 19 octombrie – 18.863 de cazuri.

Citeste mai mult

Stirile Zilei

Valeriu Gheorghita: „Nu vom ajunge la 70% rata de vaccinare pana la sfarsitul anului, daca legea certificatului verde pica in parlament”

România nu va ajunge la o rată de vaccinare de 70% până la sfârșitul anului, în cazul în care legea privind introducerea certificatului verde pentru unele categorii profesionale pică la votul Parlamentului, potrivit digi24.ro

Anunțul a fost făcut de medicul Valeriu Gheoghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Acesta a anunțată că, după câteva zile de recorduri, numărul celor care se vaccinează cu prima doză a început să scadă.

„Ieri au fost aproximativ 90.000 de persoane, azi doar 82.000. E o scădere importantă față de 111.000, cât am avut în zilele anterioare. Eu am transmis că printr-un efort la nivelul întregii societăți putem depăși rata de vaccinare de 70% până la finalul acestui an. Matematic ar presupune să avem cel puțin 80.000 de persoane noi care se vaccinează în fiecare zi”, a spus Gheorghiță.

„În următoarele 2 luni ar trebui să mai vaccinăm 4,8 milioane de persoane cu cel puțin o doză și în acest fel să ajungem la aproximativ 12 milioane de persoane vaccinate. Sigur, cu cel puțin o doză, dar e important pentru că o persoană care a primit o doză își va completa schema de vaccinare și impactul valului 5 ar fi mult redus la nivel populațional”, a explicat el.

Medicul spune însă că fără introducerea certificatului verde pentru anumite categorii profesionale e „puțin probabil” ca pragul de 70% să fie atins.

Întrebat dacă, în cazul în care legea privind certificatul verde pentru anumite categorii profesionale pică în parlament, va mai fi atins pragul de 70% rată de vaccinare până la sfârșitul anului, Gheorghiță a răspuns: „Foarte probabil că nu și foarte probabil că va fi greu să atingem această rată de acoperire în următoarele luni”.

„Fiecare val pandemic care generează mii și mii de decese în fiecare zi ar trebui să ne fi convins demult pe toți că doar prin vaccinare putem să evităm astfel de decese, pe care am fi putut să le prevenim dacă ne vaccinam la timp și într-un proces mult mai mare”, a spus Gheorghiță.

Medicul spune că pentru mulți oameni din afara țării este greu de înțeles de ce nu se vaccinează românii, având în vedere că sunt vaccinuri disponibile și oamenii pot merge doar cu buletinul la centrele de vaccinare.

El a spus că în fiecare weekend for fi maratoane de vaccinare în București, iar 8 centre vor fi deschise până la miezul nopții.

Citeste mai mult
Reclama

Ultimele stiri

Recomandari

Economie1 an inainte

Nu mai este loc de intors. Guvernul recunoaste datoria fata de angajatii Petrom, dar ofera doar 1% din actiuni la vanzare in loc de 8%

Guvernul Romaniei recunoaste decizia instantelor de a oferi 8% din actiunile Petrom spre fostii angajati, dar scoate doar 1% din...

Politica2 ani inainte

Nicusor Dan vrea sa candideze pentru un nou mandat la Primaria Capitalei in 2024. Ce probleme sustine ca a rezolvat pentru bucuresteni

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că îşi doreşte să candideze pentru un nou mandat, însă recunoaşte că nu...

Actualitate2 ani inainte

Medicul Gabriel Tatu-Chitoiu, despre antiviralul Arbidol: Este inghitit in acest moment de o gramada de romani in speranta de a nu face COVID, in loc de a se vaccina

Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, fost președinte al Societății Române de Cardiologie, medic cardiolog, atenționează că medicamentele antivirale nu se iau ca...

Stirile Zilei2 ani inainte

Liderii din G20 au ajuns la un acord pentru a limita incalzirea globala la 1,5 grade Celsius

Liderii politici care fac parte din G20 au ajuns duminică la un acord privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade...

Stirile Zilei2 ani inainte

Bilant COVID Romania: 7.424 de noi cazuri si 427 de decese

În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 7.424 de cazuri de COVID-19. De asemenea, au fost raportate...

Sport2 ani inainte

Gheorghe Barbu, fost fotbalist cu peste 200 de prezente in Liga 1, a murit la 53 de ani

Cluburile Universitatea Cluj și Someșul Dej au anunțat duminică pe Facebook că fostul fotbalist Gheorghe Barbu a murit la doar...

Politica2 ani inainte

Cristian Tudor Popescu, atac dur la presedinte: „Domnului Iohannis i se falfaie de popor, putin ii pasa ca mor 500 de oameni pe zi”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu l-a criticat în stilul său caracteristic pe președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei emisiuni la Digi24....

Stirile Zilei2 ani inainte

Valeriu Gheorghita: „Nu vom ajunge la 70% rata de vaccinare pana la sfarsitul anului, daca legea certificatului verde pica in parlament”

România nu va ajunge la o rată de vaccinare de 70% până la sfârșitul anului, în cazul în care legea...

stiri

Copyright © 2020 Snews.ro